Bianca Onița

Bianca Oniță face parte din puținele femei care excelează într-o meserie catalogată ca aparținând bărbaților – iluzionismul.

Împreună cu partenerul ei de scenă și de viață, Eduard s-a făcut cunoscută în urma participării la diverse emisiuni și concursuri de specialitate, devenind unul dintre cele mai apreciate duo-uri de magie din Europa.

Înainte de a păși pe scenele din întreaga lume pentru a fascina oamenii, Bianca a practicat gimnastica ritmică și baletul, iar dorința ei cea mai mare a fost să lucreze cu copiii. Astfel a ales să studieze la Liceul Pedagogic, perioadă în care a apărut pasiunea pentru magie.

Din 2009 practică meseria de magician, dar pasiunea pentru formarea minților tinere nu a dispărut niciodată și a predat timp de 5 ani în învățământul preșcolar.

În scurt timp a găsit o modalitate prin care a putut combina toate cunoștințele din domeniul pedagogiei cu cele din iluzionism creând astfel ateliere de magie pentru copii, structurate și adaptate în așa fel încât acestea să contribuie la dezvoltarea personală a participanților.

Bianca este fondatorul și președintele Asociației „Simte Magia”, iar acum aceste ateliere de magie fac parte din activitatea ei.


Pin It on Pinterest

Shares
Share This