Manuela Prajea

Manuela Prajea – Profesoara de matematică din Drobeta-Turnu este singurul dascăl din ţară ajuns între finaliştii unui un fel de „Nobel pentru educaţie”. Concurenţa a fost incredibilă: 8.000 de nominalizări din 148 de ţări, din toată lumea. A adus faimă nu doar colegiului unde predă, ci şi României. Manuela Prajea trăieşte cu
entuziasm fiecare moment petrecut în sălile de clasă, nu îşi învaţă elevii să memoreze formule, ci să găsească o logică. Predă matematica atractivă. Iar elevii ei au cel mai mult de câştigat: au strâns sute de premii.

În ultimii 25 de ani, Manuela Prajea a inspirat sute de elevi care au obţinut 64 de premii internaționale, 133 naționale și peste 430 județene. Nu doar copiii au atins performanţa, ci şi cea care le-a călăuzit paşii. Anul trecut, Manuela Prajea a fost nominalizată la Global Teacher Prize. A fost selectată în primii 50 de finalişti.

„A fost cea mai mare recunoaștere internațională pe care puteam să o primesc după o carieră de profesor de matematică, educator, mentor. Atunci când am aplicat pentru acest premiu nu am avut în minte decât Colegiul Național Traian și acel posibil un milion de dolari pentru dotarea școlii cu echipamente moderne IT și crearea unei școli în care să putem realiza o educație așa cum se realizează în toată lumea occidentală. Faptul că am fost recunoscută mi-a umplut sufletul de
bucurie, mai ales pentru că la noi în ţară educația este tot timpul Cenușăreasa societății”, spune Manuela Prajea.

Profesoara de matematică din România a impresionat cu metodele ei de predare nu doar juriul, ci şi dascăli din sisteme avansate de educaţie. Un american declară deschis că este unul dintre cei mai mari admiratori ai săi.


Pin It on Pinterest

Shares
Share This