Valérie Cioloș Villemin

Valérie Cioloș-Villemin este trainer autorizat al programului de Reducere Stresului prin Mindfulness (MBSR®), fiind certificată de către University of Massachusetts Medical School, instituția unde a fost fondată această metodă recunoscută în toată lumea şi folosită cu succes în medicină, educație sau în mediul de business.

Cu o triplă formare universitară în științele vieții, dezvoltare socio-economică și științe economice, și cu un doctorat despre restructurarea economiilor în tranziție, Valérie a lucrat întâi ca cercetător și, mai apoi, ca practician în evoluția sistemelor socio-economice şi adaptarea actorilor economici la un mediu de afaceri în schimbare. Timp de 4 ani, și-a adus contribuția la procesul de reformă din Republica Moldova, unde a coordonat biroul Agenției Universitare a Francofoniei (AUF).

În tot acest timp, a fost preocupată nu doar de procesul schimbării la nivel de societate, ci și de schimbarea și reziliența la nivel de individ. Dupa 15 ani de practică personală, a hotărât să se dedice în totalitate acestei pasiuni și s-a format ca trainer autorizat al programului de Reducere a Stresului prin Mindfulness (MBSR®). Folosește în mod curent tehnicile pe care le predă în viața personală, atât din considerente de igienă mentală, cât și din datoria pe care consideră că o are ca trainer față de participanții la atelierele ei.

În paralel, Valérie compune și cântă sub pseudonimul Yohanna Grace, o pasiune din copilărie reactivată și trăită astăzi ca o experiență de creativitate și auto-depășire.


Pin It on Pinterest

Shares
Share This