SPEAKERI

Bernhard Moestl

MINDFULNESS, BUDISM, BUSINESS

Născut în Viena, în martie 1970, Bernhard Moestl a urmat un traseu profesional interesant și surprinzător pentru un tânăr crescut în spirit european. Astfel, după terminarea studiilor superioare în Fotografie oportunitatea de a lucra ca și ghid turistic în Asia, i-a oferit șansa de a cunoaște cultura asiatică. Într-una din călătoriile lui în China, a descoperit Mănastirea Shaolin, loc în care a petrecut câteva luni pentru a studia viața călugărilor. Aceștia l-au ajutat să aprofundeze stilul de viață, filosofia și spiritualitatea asiatică. Mai apoi, experiența dobândită în Asia, s-a concretizat în activitatea sa ca scriitor. Bernhard Moestl a devenit un cunoscut autor de literatură în domeniul dezvoltării personale, cărțiile lui fiind publicate în opt limbi în peste 1 milion de exemplare vândute.

Cristian hrubaru

COMUNITATE, COMPASIUNE, UMANISM

Cristi Hrubaru, sau cum il cunoaste mai toata lumea, “Rockerul Hrubaru”, a fost vrajit de tanar de pasiunea pe care si astazi si-o manifesta cu mare interes atat in calitate de sef de programe la cunoscutul post radio Rock FM, cat si in cadrul emisiunii Cronica Carcotasilor. Nu este o enciclopedie rock, fiindca la urma urmei nu asta inseamna sa fi rocker; este un un tip obisnuit caruia ii place rock-ul, sociabil si pornit mereu in sprijinul celor care se implica in acest fenomen. Despre viata lui si despre ce i-au prezis ursitoarele la nastere puteti afla in discursul TEDxBrasov.

Gabriel Kelemen

ȘTIINȚĂ, ARTĂ, SPIRITUALITATE

Gabriel Kelemen este lector universitar doctor la Universitatea de Vest din Timişoara, Facultatea de Arte Plastice şi coordonatorul secţiei de Istoria şi Teoria Artei din 2011. Susţine cursuri teoretice în domeniul istoriei civilizaţiei şi culturii, culturii populare urbane, culturologie, documentaristică, precum şi cursuri transversale în domeniul arheologiei şi patrimoniului. În teza de doctorat Universalitatea principiului sferă-spirală analizează probleme ale arhetipului, experimentului şi istoricităţii în contextul civilizaţiei umane. A publicat volumele Originea formei, Arhetipul sferă-vortex. Influenţe asupra culturilor umane, Vibraţie-formă-simbol, numeroase articole și recenzii.

ana-maria rusu

EDUCAȚIE, MUZICĂ, COMUNITATE

Ana-Maria Rusu profesoară de Educaţie Muzicală, Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny” și Colegiul Național „Unirea”, Focşani – profesor MERITO 2018

Lucreaza la proiectul MERITO (http://www.proiectulmerito.ro/galerie/) – Gala profesorilor constă în căutarea, identificarea, documentarea și premierea profesorilor cu vocație din învățământul românesc.
Profesorii sunt percepuți ca fiind în top 3 cei mai importanți factori de îmbunătățire a educației în România. Ei ar juca un rol mai important decât dotările școlilor, manualele, directorii sau inspectorii, cred românii.*

florin zamfir

EDUCAȚIE, AUTOCUNOAȘTERE, ORGANIZARE

Pasionat de lectură, arte marțiale, yoga, management.

 

Inginer și editor, realizator de emisiuni de radio și de cărți, fondator al Editurii Mix în 2000 și presedinte al  Transilvania Toastmasters Brașov in 2018, îi place să călătorească dar îi place și să stea și să cugete. Probabil că numitorul comun al acestor contraste este echilibrul.

Dorin Boerescu

BUSINESS, TEHNOLOGIE, MICRO-DECIZII

Dorin Boerescu este din 2010 CEO 2Performant.com, platforma de marketing prin care brandurile colaborează simplu și transparent cu talentele digitale (instagrammeri, vloggeri, afiliați, bloggeri etc.).

În 2017, în cadrul programului Made in Romania 2Performant a fost selecționată de Bursa de Valori București printre cele 15 companii care pot contribui pe termen lung la creșterea economiei românești.

Anterior, Dorin a fost co-fondator în câteva companii de advertising de pe piața locală – Hyperactive (cumpărată de Initiative Media în 2009), Agrafa Print Service (tipografie digitală) și Speed Promotion (actualmente Godmother) – ambele business-uri preluate integral de către management. În fiecare dintre business-uri a avut alături business angels și parteneri/asociați. Căsătorit, cu 2 copii zvăpăiați, Dorin este pasionat de tenis, yoga și meditație. Huge Rick & Morty fan.

A fost invitat ca speaker la zeci de evenimente de marketing și e-commerce din Romania, Polonia, Marea Britanie, Bulgaria, Croatia, promovând democratizarea marketingului în sharing economy.

Irina Margareta Nistor

FILM, AVENTURĂ, ENTERTAINMENT

Irina Margareta Nistor este un critic de film român. Sub regimul comunist a lucrat ca translator pentru TVR, și este cunoscută pentru dublarea în secret a peste 3000 de filme înregistrate pe casete video și aduse din Vest. Este decorată cu Medalia Carol I.

alexandru anton

DEZVOLTARE PERSONALĂ, IDENTITATE, MEDITAȚIE

În ziua de azi relativ puțini oameni își ascultă vreodată propria voce, fiindcă în general ne-am obișnuit să fim atenți la vocea internă a gândurilor noastre și mai puțin la sunetul, vibrația și emoția exprimării dinspre interior către exterior. Acest drum poate părea nesemnificativ, ca și scurtul răstimp dintre vis și trezire, însă de obicei reprezintă ceva destul de dens. Atunci când ne ascultăm cu adevărat vocea, ea ne oferă indicii despre adevăratele obstacole – acelea pe care le ținem în noi și pe care ni le punem singuri.

CĂTĂLIN MIHAI CIUPALĂ

MATEMATICĂ, COMPUTERE, EDUCAȚIE

Catalin Ciupala spune că a fi profesor la Șaguna este echivalentul cu a fi profesor universitar. Biciclist convins Catalin Ciupala pune muzică clasică în timpul orelor și face tot ce-i stă în putință pentru a-și apropia elevii de materie.

ANASTASIA SĂRĂTURĂ

FILOZOFIE, EXPERIENȚĂ, VIN

Un vin bun, dacă știi cum să-l consumi conștient, poate fi asociat cu viața însăși. Cu îndrăzneala de a fi sincer cu cei din jur, dar, în primul rând, sincer cu tine însuți. S-ar părea că a descoperi acel vin e o adevărată filozofie de autocunoaștere, una pe care o știu în mod special sommelierii, acei „magicieni” care simt povestea fiecărei licori. Anastasia Sărătură este o tânără care, după cinci ani de experiență mustoasă în arta vinurilor în Dubai, a ales să revină în Moldova, ca să-și descopere propriile filozofii.

Cătălina Moleavin - moderator

PUBLIC SPEAKING, 

Cătălina Moleavin moderează a 5-a ediție a evenimentului TEDx Brașov- MIND FLOW.
Profesează în IT Business, este trainer și anul acesta coordonează echipa care pregătește vorbitorii de la TEDx Brașov. Cătălina este unul dintre oamenii care reușește natural să intre în starea de flow atunci când începe un nou proiect.
Folosindu-se de puterea concentrării, pe lângă multa muncă, a ajuns dublă campioană națională în 2018 și 2019 la concursurile de discursuri Toastmasters International, cea mai mare organizație din lume specializată în a-i învăța pe oameni cum să devină vorbitori și lideri mai buni.

Aplică sau Nominalizează

Crezi că ai o idee ce merită împărtășită pe scena TEDxBrașov? Cunoști pe cineva care ar putea fi un speaker nemaipomenit?

Aplică sau nominalizează un speaker pentru evenimentul TEDxBrașovWomen2020. Completează formularul.

Subiectele principale pentru TED sunt: Tehnologie, Entertainment și Design. De când a început TED, numărul subiectelor a crescut la peste 100.

Audiența este receptivă la prezentări care sunt:

  • Persuasive
  • Curajoase
  • Ingenioase
  • Fascinante
  • Inspiraționale
  • Frumoase
  • Amuzante
  • Informative

Pentru a invita 10 speakeri pe scena TEDxBrașov, aproximativ 100 de aplicanți trec printr-un proces de selecție în 5 pași:

  1. Primim o aplicare sau nominalizare a potențialului speaker și decidem dacă acesta va trece la pasul 2. La acest nivel vor fi aproximativ 100 de speakeri.
  2. Avem un interviu telefonic pentru a stabili dacă ideea merită împărtășită. La acest nivel vor rămâne aproximativ 80 de speakeri.
  3. Următorul interviu este față-în-față sau pe Skype și decidem cine va merge mai departe. La acest nivel vor rămâne aproximativ 40 de speakeri.
  4. Trimitem o invitație pentru o primă prezentare. Asigurăm coaching sau training. La acest nivel vor rămâne aproximativ 20 de speakeri.
  5. Aplicanții rămași primesc o invitație pentru scena TEDxBrașov. Se asigură în continuare coaching sau training. La acest nivel sunt 10 speakeri.

Please enter your email, so we can follow up with you.
Please enter your email, so we can follow up with you.

 

×

Cart